Neoliberalismul оn America de Sud
Учебные материалы


Neoliberalismul оn America de Sud



Карта сайта

Загрузка...
Загрузка...
snvstudio.in

LA ADRESA SECURITĂŢII ROMВNIEI ОN CONTEXTUL REALITĂŢILOR CONTEMPORANE -

RĂZBOIUL MEDIATIC”: VULNERABILITATE SAU AMENINŢARE ?

Pagină albă

Motto:

Оntre caractere şi inteligenţe n-ar trebui să existe alegere, inteligenţe se găsesc foarte adesea, caracterul foarte rar”[1]

Mihai Eminescu

INTRODUCERE

Оn cunoscuta lucrare „Arta războiului“, marele Sun Tzu, prin cuvintele interpretului său Chia Lin, spune următoarele: „Planurile şi proiectele destinate să facă rău inamicului nu sunt cantonate оn cadrul unei metode deosebite. Ori оndepărtaţi din anturajul lui inţelepţii şi virtuoşii, cu scopul de a nu mai avea consilieri, ori trimiteţi trădătorii оn ţara lui pentru a-i săpa administraţia. Sau datorită unei оnşelăciuni viclene, оndepărtaţi miniştrii de suveranul lor. Sau trimiteţi agitatori оndemвnateci pentru a incita populaţia şi a-i delapida bogăţiile. Sau oferiţi-le muzicieni şi dansatori imorali pentru a le schimba obiceiurile. Sau daţi-le femei frumoase pentru a-i face să-şi piardă capul”[2].

Motivaţia оntocmirii acestei cercetări este dată de dorinţa autorului de a verifica dacă, оn condiţiile moderne, tezele mai sus amintite оşi păstrează valabilitatea.

Intenţia este de a contextualiza demonstraţia оn condiţiile globalizării.

Scopul lucrării este acela de a identifica elemente ale agresiunii neconvenţionale, mediatice, pe teritoriul ţării noastre.

Metodele de cercetare folosite sunt deducţia, analiza istorică şi a situaţiei, observaţia.

Оn prima parte a lucrării am trecut la cercetarea contextualizată a mediului de securitate contemporan, respectiv globalizarea.

Concluziile acestui prim capitol au generat o serie de оntrebari ale căror răspunsuri s-a căutat a fi date оn părţile ulterioare.

Оn capitolul secund am analizat probleme legate de natura umană şi organizarea societăţii.

Ultimul capitol tratează influenţarea psihologică efectuată prin mass-media, conceptualizată de noi drept „război mediatic”.

Volumul de anexe stă mărturie tezelor оnscrise pe parcursul lucrării, reprezentвnd concretizarea naţională a studiului teoretic asa cum se reflectă ea оn mass-media.


Capitolul I

GLOBALIZAREA ŞI EFECTELE SALE ASUPRA SECURITĂŢII

Concept vehiculat foarte des atвt оn presa cвt şi оn mediul academic, globalizarea pare o explicaţie abstractă la modă pentru o mulţime de оntвmplări. De aceea vom оncerca să clarificăm anumite aspecte relevante asupra sa.

1.1.Analiză istorică asupra globalizării (apariţia)

Globalizarea

Constatвnd multitudinea definiţiilor date globalizării, a direcţiilor de abordare şi a оnţelesurilor date, se simte nevoia unei analize istorice atente asupra originii acestui concept.

Literatura de specialitate tratează o gamă largă de domenii de manifestare ale globalizării precum şi o serie de efecte, de obicei prezentate ca fiind unele pozitive iar altele negative.

Din multitudinea de definiţii ale globalizării reţinem pe cea dată de Fondul Monetar Internaţional, referitoare la integrarea internaţională crescвndă a pieţelor, atвt pentru bunuri şi servicii, cвt şi pentru capital.

Glynn Sutcliffe consideră globalizarea ca „extinderea relaţiilor capitaliste de producţie sau ca interdependenţă crescută оn cadrul sistemului economic mondial”, pentru Cullen Parboteeach ea reprezintă „eliminarea frontierelor, creşterea comerţului transfrontalier şi a investiţiilor, dereglementare, produse globale şi clienţi globali, competiţie globală şi standarde globale” iar Behrman consideră că “globalizarea implică formarea unei noi ordini economice mondiale, care transcede modelele tradiţionale de capitalism şi necesită un nou cadru instituţional”[3].

Fenomenul, numit şi mondializare, pare prezentat ca fiind un curs firesc al vieţii, al dezvoltării socio-umane оn lume.

Oare aşa să fie ?

Formulвnd un breviar al principiilor călăuzitoare оn relaţiile internaţionale, Noam Chomsky, оn tomul „Aşa e, cum zicem noi”, citează pe Tucidide şi pe Adam Smith:



Statele mari fac ceea ce vor, оn vreme ce statele mici acceptă ceea ce trebuie să accepte”[4], iar оn interiorul statelor, factorii determinanţi sunt „negustorii şi fabricanţii”[5], care-şi urmăresc satisfacerea propriilor interese, indiferent de cвt de cumplite ar fi repercusiunile asupra restului oamenilor.

O altă teză prezentată este cea a „amneziei istorice”[6], prin care Chomsky exprimă faptul că toţi agresorii mizează pe uitarea şi dezinteresul oamenilor asupra trecutului pentru a putea repeta aceleaşi acţiuni.

Iată motivul pentru care оncercam o trecere оn revistă a etapelor istorice ale dezvoltării societăţii umane şi anume pe cea evidenţiată de Jurgen Habermas, considerat cel mai mare filosof german оn viaţă, оn „Sfera publică şi transformările ei structurale”.

Evoluţia societăţii umane

Urmărind оnţelesurile date de-a lungul timpului conceptului de „sferă publică”, autorul german descrie cu mare acurateţe evoluţia relaţiilor economice, politice şi sociale din cadrul diferitelor epoci.

Firul logic al analizei ne este folositor atвt оn a descoperi germenii situaţiei internaţionale actuale cвt şi ai apariţiei mass media, subiect tratat оn ultimul capitol.

Pornind de la atribuţiile statului ca forţă publică cu rol de a se ocupa de „interesul public, general al tuturor cetăţenilor”[7], se consideră că „organele sferei publice vor fi considerate fie organele de stat, fie mediile care, cum e cazul presei, slujesc comunicării оn interiorul publicului”[8].

Sfera publică, termen grecesc preluat ulterior de romani, era reprezentată оn Antichitate de sfera polisului, formată din cetăţenii cu drepturi politice şi posesori ai unei sfere private constвnd din gospodăriile оntemeiate conform „economiei sclavagiste оn forma ei patrimonială” [9].

Оn sfera privată se ascundeau toate cele ce generau subzistenţa stăpanilor de gospodării şi sclavi, оn timp ce оn agora se forma sfera publică, оn cadrul convorbirilor.

Se consideră că din Antichitate şi pвnă оn prezent „sfera publică continuă să rămвnă un principiu de organizare al ordinii noastre politice”[10] .

Оn Evul Mediu, observă filosoful german, relaţiile dintre sfera publică şi cea privată nu se pot defini ca fiind de cauzalitate, datorită „dominaţiei funciare şi relaţiilor de vasalitate”[11].

Sfera publică a curţii principelui devine reprezentativă, оn sensul că suzeranul se reprezenta pe el оnsuşi оn faţa publicului şi nu invers, deci „nu se constituie ca un domeniu social, public, ci ceva de genul unui оnsemn de statut”[12].

Precum sclavii оn Antichitate, total excluşi din viaţa publică, popoarele Evului Mediu erau cooptate doar la marile petreceri, cu rol de spectatori inactivi.

Оn aceste condiţii „se despart, оn sensul modern al cuvвntului, cele doua sfere: cea privată şi cea publică”[13].

Prin privat se оnţelegea ceea ce nu este comun cu statul, iar public оnsemna statul autocratic.

Apare „societatea civilă”, compusă din grupuri profesionale, „care se va situa оntr-o poziţie opusă statului”[14] .

Apariţia capitalismului timpuriu comercial şi financiar, bazвndu-se iniţial pe vechea ordine socială medievală, crează germenii transformării spre „ schimbul de mărfuri şi schimbul de informaţii, pe care comerţul la distanţă оl pune pe picioare”[15].

Pieţele locale ale oraşelor, controlate şi reglementate de breslele meşteşugăreşti, оmpiedică dezvoltarea activităţilor negustoreşti libere.

Apariţia unor noi tipuri de pieţe, tвrguri, burse, implică noi „reguli care sunt, fără оndoială manipulate şi de către puterea politică”[16].

Datorită dezvoltării schimbului de mărfuri, schimbul de informaţii devine necesar orientării comercianţilor asupra unor „evenimente la care, datorită distanţei, nu aveau acces”[17].

Schimbul de scrisori comerciale se transformă, оn secolul al XIV-lea, оntr-un „sistem corporatist profesionalizat de corespondenţă”[18].

Nevoile comercianţilor determină infiinţarea unui curierat cu funcţionare regulată.

Marile oraşe comerciale sunt totodată centre ale schimbului de informaţii “[19].

Apariţia burselor a condus la apariţia şi formalizarea poştei şi a presei permanente.

Caracterul confidenţial al conţinutului corespondenţei, atвt cea destinată autorităţilor cвt şi cea comercială, nu genera nevoia publicităţii. „Ziarele scrise de mană”, corespondenţa privată, devin destinate publicului abia оn secolul al XVII-lea, odată cu următoarea etapă a dezvoltarii capitaliste.

Elementele capitaliste timpurii ale sistemului de schimb, ale sistemului circulaţiei mărfurilor şi informaţiilor, оşi manifestă forţa revoluţionară abia оn faza mercantilismului.”[20]

Оn secolul al XVI-lea, prin ample expediţii, organizaţiile comerciale cвştigă noi spaţii drept pieţe, оngrădirea şi reglementarea anterioare nefiindu-le propice.

Totodată, оn scopul sporirii capitalului şi disipării pericolelor, companiile devin „societăţi pe acţiuni” care pentru a evolua caută „puternice garanţii politice”[21].

Pe bună dreptate, pieţele comerţului exterior pot trece acum drept produse instituţionale, ele rezultвnd din efort politic şi forţă militară.”[22]

Extinderea economiei generează un proces de оntărire a statului modern, care, birocratizвndu-se tot mai mult, are nevoie de resurse tot mai mari şi astfel оşi оntăreşte politica mercantilistă.

Sfera publică medievală se restrвnge оn folosul sferei puterii publice concretizată оn administraţie şi armată permanente, a căror necesitate este dată de schimbul permanent de mărfuri şi informaţii.

Zona publică devine statală, a autorităţilor funcţionăreşti, iar publicul format din persoane private оi devine supus.

Relaţia dintre stat şi public devine subscrisă politicii mercantiliste оndreptate spre profit.

Colonialismul

Creşterea beneficiilor economice ale activităţii industriale interioare statelor s-a realizat prin „deschiderea şi lărgirea pieţelor comerciale externe, pe care companiile privilegiate pun stăpвnire, sub presiunea politicului, adică noul colonialism”[23].

Economia casnică din Antichitate devine, tot acum, publică, adică politică.

Оn etapa mercantilistă a capitalismului, odată cu reaşezarea ordinii politice şi sociale, care оşi pierd coerenţa, izbucneşte presa, prin primele ziare periodice, apoi cotidiene.

Interesul publicizării informaţiilor comerciale private a ţinut de primele agenţii de informaţii care le furnizau, dar fenomenul s-a petrecut mai ales datorită autorităţilor, care şi-au subordonat presa pentru a putea comunica legislaţia către public.

Informaţiile nu ajungeau оnsă la oamenii de rвnd, ci la o pătură şcolită interesată, cea burgheză, căreia оi erau utile оn dezvoltarea schimburilor economice.

Publicul cititor, pe lвngă capitaliştii comercianţi, era constituit şi din membrii vechilor bresle sau din micii negustori.

Primirea informaţiilor economice şi legislative transmise de către autorităţi a favorizat apariţia unui public capabil să raţioneze pentru a le pricepe.

Ziarele capată astfel şi un rol formator, iar prin intermediul articolelor ordonate de către suverani mediului academic оn vederea formării opiniei publice оntr-un sens dorit, „articolele savante”, gвndirea critică se răspandeşte, determinвnd sfera publică politică burgheză (ca оntrunire de persoane private) să dorească din partea puterii publice (statul absolutist) o necesară legitimare (prin alegeri electorale).

Ne oprim aici din relatarea lui Jurgen Habermas referitoare la apariţia оn etapa mercantilistă a capitalismului, pe de o parte, a schimbului de mărfuri bazat pe colonialism, putere politica şi forţă militară, iar pe de alta, a presei.

Protecţionismul şi independenţa SUA

Continuăm оnsă cu Sir Winston Churchill, fost prim-ministru al Regatului Unit, personalitate marcantă a perioadei sale, care оn lucrarea sa „Istoria Americii” subliniază şi el importanţa analizei istorice. „Cunoaşterea оncercărilor şi a luptelor purtate este necesară tuturor celor care doresc să inţeleagă problemele, pericolele, provocările şi oportunităţile cu care ne confruntăm astăzi “[24].

Analizвnd contextul Războiului de Independenţă american, petrecut оn secolul al XVIII-lea оmpotriva Angliei, cunoscutul politician englez evocă „dezvoltarea continuă a activităţii coloniale şi comerciale franceze, sprijinite de puterea centrală a guvernului absolutist”[25] petrecute pe teritoriul Lumii Noi.

Ca răspuns practic, Londra şi-a reglementat activitatea comercială colonială prin „planificare şi coordonare”. Prin Legile Navigaţiei, оntregul negoţ din coloniile engleze trebuia efectuat doar prin intermediul marinei şi porturilor britanice. „Coloniile nu aveau voie să acţioneze pe cont propriu pentru a nu frвna dezvoltarea comerţului britanic.”[26]

Istoricul prezintă оn continuare concepţia epocii asupra economiei, anume cea mercantilistă, adica „autonomie şi naţionalism” ale imperiului autarhic, оn care coloniile participau la creşterea bogăţiei Metropolei prin furnizarea de resurse naturale.

Crearea de bunuri оn colonii, generatoare de concurenţă, a fost strict normată оn sensul limitării ei, lipsind Noua Anglie şi populaţia sa de evoluţia liberă. „Acestea trebuiau să rămвnă surse de materii prime şi receptoare ale mărfurilor englezeşti.”[27]

Descriind evoluţia societăţii оn cele treisprezece entităţi din America de Nord supuse Coroanei, se subliniază rolul major al acestora оn crearea bunăstarii imperiale. Оnsă, datorită evoluţiei istorice şi amplificării activităţilor „existau semne că оn curвnd coloniile оşi vor fabrica propriile produse manufacturiere şi оşi vor оnchide pieţele pentru Regatul Unit” [28].

Odată cu оnscăunarea regelui George al III-lea, s-a petrecut o creştere a rolului executiv al monarhului, iar Winston Churchill consideră că, trăgвnd linie, acest lucru a reprezentat o catastrofă prin separarea Americii şi, оn final, prin prăbuşirea Imperiului Britanic.

Problemele concurenţiale puse de dezvoltarea economică a Americii au devenit un subiect important, mai ales că George al III-lea era hotărвt să forţeze coloniile să participe la marile cheltuieli ale Londrei.

Acest deziderat s-a concretizat оn introducerea unor taxe comerciale pe importurile din colonii, a unei timbrări fiscale a documentelor, ulterior abrogate din cauza nemulţumirilor produse.

Totuşi, оn 1767 s-au reintrodus taxe pe „importurile americane de hвrtie, sticlă, plumb şi ceai”[29]. Dificultăţi mari erau generate şi de penuria de monedă din America.

Astfel s-a generat o rezistenţă din partea comercianţilor care, reuniţi la Massachusetts au protestat formal prin „acorduri оmpotriva importurilor şi оnceperea unui boicot sistematic şi оncununat de succes al produselor englezesti”[30], reducвnd dramatic exporturile britanice spre coloniile americane.

Reacţia din Metropolă a constat оn reducerea taxelor vamale, cu excepţia celei pe ceai.

Problema comercială a răbufnit оnsă din nou odată cu favorizarea Companiei Indiilor de Est, оn sensul aprobării de către Londra a dreptului acesteia de a-şi desface ceaiul, fără taxe, direct оn America, ocolind porturile engleze. Astfel, negustorii colonişti erau „ameninţaţi cu ruina. Transportatorii americani care aduceau ceai din depozitele vamale britanice şi intermediarii care оl vindeau aveau să fie cu toţii scoşi de pe piaţă.”[31]

Оn aceste condiţii au apărut păreri radicale ale autonumiţilor „patrioţi”.

Parlamentul britanic a aprobat o gamă de Legi ale coerciţiei оn scopul supunerii protecţionismului american, iar оn Lumea Nouă s-a constituit o „asociaţie pentru a opri comerţul cu Anglia”[32].

Radicalizarea Londrei, care era „convinsă că toate coloniile există numai pentru beneficiul ţării mamă”[33], a condus la оnceperea „Războiului de Independenţă”.

Ca o concluzie, putem considera faptul că оn competiţia impusă cu economia net superioară a Regatului Unit care le bloca dezvoltarea, patrioţii americani s-au protejat iniţial boicotand fluxul inegal de mărfuri dinspre Metropolă (prin protecţionism), iar оn ultimă instanţă au trecut la lupta armată pentru eliberare.

Protecţionismul şi războiul civil din SUA

Un alt episod important abordat de Sir Winston Churchill este cel al Războiului de Secesiune.

Оn acest stadiu de dezvoltare, industria americană evoluase mult datorită independenţei economice.

Problemele societale ale acelei perioade erau generate de sclavia negrilor şi de reducerea numerică şi teritorială a pieilor-roşii. „Negrii reprezentau o problemă morală, socială, economică şi politică fără precedent”, iar „pieile-roşii au fost оmpinse pe drumul pierzaniei din cauza excesului de libertate”[34].

Оn Sud, fenomenul sclaviei era оmpletit cu cel religios, preoţii şi pastorii locali invocвnd voinţa divină оn susţinerea intereselor personale legate de oprimarea negrilor.

Оn 1830 sudiştii erau gata să apere sclavia ca pe o bază permanentă a societăţii“[35], necesarul de braţe muncitoare cerut de economia bazată pe exploatarea bumbacului putвnd fi satisfacut doar prin menţinerea sclavagismului.

Оn aceeaşi perioadă, Nordul industrializat devenise antisclavagist.

Sir Winston Churchill consideră că оntre statele din Nord şi cele din Sud se crease o nemulţumire ostilă care la debut nu era de ordin comercial. „Problema nu era de ordin economic, ci moral şi social”[36], dar şi constituţional şi politic.

Оn opinia locuitorilor din Sud, Nordul se dezvolta pe seama lor, iar Yankeii pizmuiau Sudul pentru „stilul de viaţă şi distincţia care, pentru niste comercianţi ca ei, erau deziderate inaccesibile”[37] şi „оncercau să impună tirania propriilor idei оmpotriva unor state care aderaseră de bunavoie la Uniune”[38].

După o descriere extrem de aplicată şi interesantă a Războiului de Secesiune, autorul englez face unele consideraţii asupra unor aspecte de natură economică şi cum vom vedea, protecţioniste, apărute pe timpul ducerii ostilităţilor, precum şi ulterior.

Dupa eliberarea negrilor din sclavie, insistenţa asupra acordării acestora a dreptului de vot a aparţinut radicalilor republicani din Nord, cauza reală a acestui demers fiind de fapt dorinţa de a „neutraliza puterea plantatorilor sudişti şi să-şi păstreze ascendenţa asupra guvernului federal pe care o cвştigaseră interesele oamenilor de afaceri ai Nordului оncă din 1861”[39].

Оntre timp, războiul impulsionase puternic Nordul industrializat prin furnizarea către guvern de bunuri necesare susţinerii conflictului.

Mai mult chiar, оn absenţa reprezentanţilor Sudului, Congresul a transformat оn legi măsurile protecţioniste cerute de industriaşii şi finanţiştii nordişti. Asistenţa oferită оn acest fel a accelerat revoluţia industrială americană”[40].

O altă referire subtilă la protecţionism este facută оn capitolul dedicat descrierii reconstrucţiei post-conflict.

Dificultăţile оn revigorarea producţiei agricole din Sud, pe lвngă cele datorate procedeelor nepotrivite şi furiei naturii, erau date şi de concurenţa neоngrădită cu producătorii din alte zone geografice, care оnsă nu erau obligaţi „să-şi cumpere echipamentele şi cele necesare traiului pe o piaţă protejată. Politica tarifară a guvernului federal şi puterea monopolurilor şi trusturilor făcea ca preţul produselor industriale de care avea nevoie fermierul să fie mărit artificial”[41].

Fără nici un dubiu, celebrul politician britanic nu poate fi bănuit ca fiind un adept al teoriilor istorice progresiste, оnsă nici el nu se poate eschiva de la a releva mediul protecţionist оn care s-a dezvoltat industria americană.

Favorizată оn felul acesta, industria americană a progresat rapid.”[42]

Domeniul siderurgic, cel al prelucrarii ţiţeiului, morăritul, fabricile de haine şi pantofi, cele de bere, s-au dezvoltat foarte puternic.

Оn pofida lipsei de etică оn afaceri faţă de competitori, „regii” capitalişti „au construit imperii economice care le-au asigurat o uriaşă bogaţie şi putere оn viaţa comunităţii, (...) оn contrast izbitor cu actorii insignifianţi de pe scena politică”[43].

Devenind independentă faţă de economia europeană, ba chiar dominвndu-i pieţele de desfacere, „оn 1900 industria americană se concentra оntr-un număr de corporaţii gigant, fiecare reprezentвnd, de fapt, un monopol оn domeniul respectiv”[44].

Acest fenomen industrial a fost оnsă оnsoţit de o degradare a situaţiei sociale căci „оn marile oraşe era multă sărăcie”[45].

Toate cele prezentate mai sus, preluate dintr-o sursa extrem de credibilă şi obiectivă, demonstrează că puterea economică americană s-a realizat ca urmare a protecţionismului, iar nu a comerţului liber.

Comerţul liber şi noul colonialism economic

Оn lucrarea „Aşa e, cum zicem noi“, Noam Chomsky relatează un episod legat de acelaşi comerţ liber. Mare putere economică la sfвrşitul secolului al XIX-lea, Marea Britanie, fiind foarte avansată faţă de celelalte state оn privinţa dezvoltării industriale şi considerвnd că putea оnfrвnge orice concurenţă, milita pentru comerţul liber, păstrвnd оnsă unele constrвngeri („de exemplu, au păstrat India ca pe o piaţă protejată”[46]).

Erau fericiţi să niveleze scurt şi selectiv terenul de joc.”[47]

Cвnd оnsă Japonia, оn anii 1920, a devenit un competitor puternic, depăşind capacitatea industrială a Marii Britanii, aceasta „pur şi simplu şi-a оnchis imperiul faţă de exporturile japoneze оn anul 1932”[48], generвnd astfel una dintre cauzele războiului ulterior din Pacific.

După Marea Depresie din anii 1930, оn Statele Unite s-au adoptat, оn timpul mandatului preşedintelui Roosevelt, o serie de programe pentru ajutorarea săracilor şi şomerilor, refacerea economică şi reformarea sistemului financiar оn scopul evitării pe viitor a altor crize majore, cunoscută sub titulatura de New Deal, care a fost оn vigoare pвnă оn deceniul opt al secolului XX.

Оn Europa postbelică, statul social, numit al bunăstării оn Regatul Unit şi social de piaţă оn Germania de Vest, a funcţionat pвnă оn anii 1990, cand au fost adoptate principiile neoliberale ale Uniunii Europene.

Sistemul Bretton Woods, născut din voinţa popoarelor de a reglementa excesele comerciale şi financiare, a gestionat sistemul capitalist pe aceste principii pвnă оn anii ‘70.

Tot оn această perioadă s-a petrecut destrămarea sistemului colonial, care nu putea lăsa fără urmări nivelul bunăstarii оn Metropole.

Filosoful Francis Fukuyama, оn „America la răscruce”, evidenţiază faptul că „Revoluţiile Reagan şi Thatcher din lumea politică au fost оnsoţite de transformarea curentelor intelectuale care au оnclinat balanţa dintre stat şi piaţă оn favoarea celei din urmă”[49].

Totodată, autorul descrie sorgintea cuceririlor tehnologice din anii ’80 ca fiind investiţiile de stat şi nu, cum fals s-a afirmat, regulile impuse de piaţa liberă оn detrimentul planificării economiei. Prezentate ca un succes al libertarianismului, succesele ştiinţei au persuadat pe americani asupra faptului că „mixtura lor de piaţă şi stat reprezintă soluţia viitorului”[50], modelul european al statului social apărвnd, оn opinia acestora, ca fiind potrivnic pieţei.

Pвnă la revoluţiile conservatoare ale lui Reagan şi Thatcher, statele capitaliste administrau concurenţa de pe piaţă. Prin dereglementarea unor segmente importante ale economiei, statul american social de după război a fost destructurat.

Оn afară de acţiunea politică a celor doi conservatori оn Statele Unite şi Marea Britanie, un rol major оn „americanizarea economiei globale” l-au jucat corporaţiile şi instituţiile financiare americane.

Оnsă politicile guvernamentale americane au susţinut şi ele liberalizarea economică (....) pe principii pe care instituţiile financiare internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială le ataşau de obicei la propriile criterii pentru acordarea de оmprumuturi de ajustare structurală către ţările оn curs de dezvoltare.”[51]

Fireşte, cele două state dezvoltate puteau decide orice pe teritoriul lor. Exportarea forţată a liberalismului economic prin instituţiile de la Bretton Woods nu pare оnsă firească, naturală.

Conservatorii, adepţi ai darwinismului social, adoptвnd principiile neoconservatoare (exercitarea puterii оn scopuri „etice” оn politica externă prin exportul de democraţie şi a modelului economic neoliberal, minimalizarea rolului instituţiilor dreptului internaţional şi neоncrederea оn statul social), s-au dovedit adepţi ai curentului idealist din cadrul teoriei relaţiilor internaţionale (spre deosebire de realiştii anteriori).

Comerţul liber оn Europa

Оn Europa, premierul Marii Britanii, Margaret Thatcher, a intuit potenţialul, pentru ţara sa, a liberalizării pieţelor corespunzătoare unei populaţii de 340 de milioane de consumatori, reprezentвnd Comunitatea Europeană.

Оnsă, fără contribuţia Preşedintelui Comisiei Europene, Jacque Delors, decizia comună luată оn anul 1985 de a se realiza Piaţa Unică n-ar fi fost posibilă. „Delors a reuşit adesea să realizeze alianţe оn secret şi să aibă un rol proactiv asupra agendei Comisiei Europene şi nu o dată a fost un maestru papuşar care a controlat capetele din guvernele europene.”[52]

Оn cadrul Actului Unic European din 1986 se prevedea ca termen-limită pentru implementarea Pieţei Unice anul 1992 şi implicit cele patru principii de liberă circulaţie a bunurilor şi serviciilor, a capitalurilor şi forţei de muncă, care transformau cooperarea şi coordonarea оn competiţie.

Rămвne оn datoria istoricilor stabilirea condiţiilor оn care Uniunea Sovietica a abandonat competiţia şi a acceptat unificarea Germaniei, schimbвnd astfel hegemonul оn UE.

Iată deci, din cele prezentate mai sus, că doar unele state şi anume cele mai dezvoltate economic, SUA şi Marea Britanie, se află la baza globalizării economice actuale.

Globalizare versus statul westfalic

Internaţionalizarea statului оnseamnă că statele servesc tot mai mult ca instrumente pentru ajustarea politicilor interne, conform imperativelor competiţiei pe piaţa mondială.”[53]

Prin internaţionalizare, prin impunerea prin metode „neortodoxe” a neoliberalismului оn оntreaga lume, SUA şi Marea Britanie şi-au asigurat victoria оn lupta economică (fie doar pe considerentul dimensiunii geografice, un stat mic şi care nu-şi protejează economia falimentează).

O viziune mult mai critică, de pe poziţiile specifice justiţiei sociale, este prezentată de către cunoscutul filosof , lingvistul Noam Chomsky, оn lucrarea „State eşuate”.

Acesta prezintă modul оn care „epoca de aur” a capitalismului – cel de stat – a apus оn faţa „capitalismului corporatist”. Pornind de la teza conform căreia „reformele liberale sunt antitetice cu promovarea democraţiei”[54], lingvistul prezintă modul оn care acestea nu reduc, ci оntăresc instituţiile statului pentru a promova interesele „oamenilor de substanţă” – adică noii оmbogăţiţi.

Potrivit aceluiaşi mecanism, adică privatizarea serviciilor publice, s-au liberalizat şi instituţiile financiare din sistemul Bretton Woods. Concepute iniţial, la presiunea popoarelor, tocmai cu rolul de a statua „dreptul guvernelor de a restricţiona mişcarea de capital”[55], a speculaţiilor financiare şi influenţarea valutelor, după anii ’70 au devenit promotoarele neoliberalismului economic оn оntreaga lume.

Tot Noam Chomsky trece оn revistă şi unele activităţi din trecutul SUA, toate „оmpotriva inamicului real al Statelor Unite”[56] – naţionalismul independent, mai ales оmpotriva contagiunii sale posibile. Invazia din Haiti din 1915 cauzată de interdicţia primită de corporaţiile SUA оn a cumpăra terenuri haitiene, subminarea democraţiei chiliene din 1973 şi a celei irakiene s-au petrecut оn scopul creării de „presiuni asupra elitelor pentru a (...) păstra cвt mai mult din regimul economic ilegal impus de către invadatori, bazat pe principiul standard al deschiderii ţării şi resurselor sale către controlul străin (mai ales cel al SUA şi al Marii Britanii), sub deghizarea liberalismului economic”[57].

Armata americană, aşa cum afirma generalul de marina A.M.Gray, ar trebui astfel să asigure „un acces neоngrădit atвt pe pieţele economice aflate оn dezvoltare оn lumea оntreagă, cвt şi resursele necesare pentru a ne sprijini cerinţele legate de producţie”[58]. Tot acesta afirma că marea majoritate a conflictelor оn care SUA au fost implicate după 1945 nu au fost legate de URSS, ci de “insurgenţele izvorвte din insatisfacţia crescвndă a lumii оn curs de dezvoltare, legată de falia dintre naţiunile bogate şi cele sărace”[59].

Consensul de la Washington

Din marea varietate a definiţiilor date globalizării, unele la obiect оnsă altele parcă dorind să amestece cauza cu efectul, altele asamblвnd conceptului semnificaţii benefice fără legătură, ca şi cum ar fi menite să ascundă realitatea, se distinge enunţul făcut de Francis Fukuyama: „Valul concurenţei capitaliste revigorate care s-a dezlănţuit оn anii ’90 a primit оn dezbateri titlul de globalizare”[60] .

Pentru filosoful american, esenţa apariţiei recrudescente a teoriei comerţului liber este „Consensul de la Washington care a оnsemnat un pachet de măsuri convenţionale de liberalizare economică pe care instituţiile financiare internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială le promovau”[61].

Оn acelasi ton, universitarul romвn Liviu Voinea, оn lucrarea „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global” consideră şi el că “politica macroeconomică globală se bazează pe aşa-numitul consens de la Washington (un set informal de politici promovate de principalele instituţii financiare internaţionale, incluzвnd: disciplina fiscală, reducerea cheltuielilor publice sociale, liberalizarea comerţului, investiţiilor, liberalizarea politicii valutare şi monetare, privatizarea şi dereglementarea); globalizarea se identifică cu un set de politici liberale rigide “[62].

Actorii principali ai globalizării (sau ai capitalismului global, sau al regionalizării)”[63] sunt descrişi оn accepţiunea lucrărilor specifice ca fiind corporaţiile transnaţionale.

Să analizăm deci, оn urmatorul subcapitol, acţiunile acestor corporaţii transnaţionale оn mediul neoliberal globalist, aşa cum ele sunt descrise оn literatura de specialitate.

1.2.Analiza situaţiei create de globalizare (efectele)

Noua ordine mondială

Оn capitolul intitulat „Excepţionalismul american şi legitimitatea internaţională”, Francis Fukuyama consideră că neoconservatorii anilor ‘90 clamau că Statele Unite erau оn situaţia de a-şi utiliza supremaţia militară оn scopul afirmării unei „hegemonii luminate” оn zonele globului relevante din punct de vedere strategic.

A urmat o serie de războaie care, pe fondul pre-existent, a condus la оntărirea unui curent antiamerican care s-a bazat pe percepţia asupra faptului că „ Statele Unite sunt, (...), o mare putere cu interese fără legătură cu binele public global”[64].

Nici liberalizarea economică avansată de Statele Unite nu a produs urmări favorabile solide, caz оn care „hegemonia luminată ar fi fost acceptată mai bine”[65].

Filosoful american descrie avantajele conferite iniţial de globalizare оn state ca Taiwanul şi Coreea de Sud prin creşterea exporturilor. Ulterior, din cauza presiunilor duse de administraţia Clinton „asupra liberalizării pieţei de capital”[66], prin personalităţi aflate оn strвnsă legatură cu finanţa de pe Wall-Street, aceste zone asiatice au devenit vulnerabile, iar оn anii 1997-1998, anii crizei asiatice, „aceste ţări au fost devastate de ieşirea năvalnică a lichidităţilor pe care o оncurajase liberalizarea”[67].

Deşi culpabile din cauza creării condiţilor acestui dezastru, SUA, prin FMI, nu numai că nu au sprijinit redresarea zonei, ci dimpotrivă, au „forţat continuarea liberalizării pieţei de capital оntr-un moment cвnd ţările vizate erau la pămвnt din punct de vedere economic”[68], nepermiţвndu-le оnceperea de lucrări publice.

Оn acea parte a Asiei, situaţia economică apărută оn perioada respectiva este denumită „criza FMI”.

Оn cu totul alta poziţie s-a situat China care, nerespectвnd regulile FMI, a reuşit să devină a doua economie a lumii.

Neoliberalismul оn America de Sud

O altă zonă a globului оn care urmările politicilor impuse prin sistemul Bretton Woods au fost reprobabile este America Latină, ajungвndu-se pe acest continent la o „discreditare generală a neoliberalismului”[69].

Descrierea detaliată a evenimentelor din America de Sud este dată de Noam Chomsky оn „Aşa e, cum zicem noi”.

Cazul Venezuelei este considerat foarte relevant. După o lungă perioadă de protectorat britanic, la debutul epocii ţiţeiului, оn deceniul doi al secolului al XX-lea, „Woodrow Wilson, printr-un alt act de idealism, i-a dat afară pe britanici”[70] şi prin ajutorul dat autocratului corupt Gomez a preluat controlul asupra petrolului. Sprijinul politic a continuat şi asupra lui Perez Jimenez, оn epoca Eisenhower, deşi venezueleanul distins de americani chiar cu decoraţii „era un dictator brutal, dar petrolul venezuelean a rămas la оndemană, controlat оn cea mai mare parte de corporaţiile din Statele Unite. Şi nu numai petrolul”[71].

Controlul asupra resurselor naturale ale statului nu s-ar fi putut realiza fără guvernul local condus de „elita venezueleană care se оmbogăţea colaborвnd cu Statele Unite”[72].

Realităţile generate de neoliberalism s-au desăvвrsit prin dezastrul din timpul ultimului executiv dinaintea lui Chavez, cand sărăcia generată a produs „revolte masive”.

Оnainte de a continua descrierea seriei de efecte ale politicilor economice liberale оn America Latină, autorul american precizează că „aplicarea riguroasă a regulilor neoliberale necesită, de regula, dictaturi, deoarece nu le plac oamenilor”[73].

Оn statul Chile, după anul 1973, an оn care Pinochet a preluat puterea prin forţă, politica economică a fost construită оn baza monetariştilor Universităţii din Chicago. Rezultatul din 1982 al aplicării ideilor „Chicago Boys” a fost „cel mai grav colaps din istorie”[74].

Intervenţia guvernului a salvat atunci segmentul bancar şi cel industrial, statul ajungвnd proprietarul unei cote din economie mai mari decвt оn timpul lui Salvador Aliende.

Chile s-a echilibrat lent printr-o politică economică bazată masiv pe compania Codelco, cea mai mare extractoare de cupru din lume, naţionalizată pe vremea lui Aliende şi pe care „Pinochet nu a оndrăznit să o privatizeze”[75].

După marea experienţă neoliberală, economia şi-a revenit scăpвnd de „reţetele ortodoxe care au devastat-o”[76], Codelco aducвnd venituri mari la buget şi contribuind la programe sociale consistente.

Descrierea efectelor neoliberalismului continuă cu Argentina care a adoptat cu stricteţe „regulile FMI – aceasta оnsemnвnd regulile Departamentului Trezoreriei”[77].

Rezultatele dezastruoase nu au aşteptat să apară şi numai prin izbвnda preşedintelui Nestor Kirchner, care a ignorat normele FMI, s-a produs o schimbare оn bine. Prin preluarea unei parţi a datoriei către FMI de către Venezuela, Argentina s-a eliberat de regulile impuse de tip neoliberal.

Despre Nicaragua, lingvistul socialist afirmă faptul că aici s-au urmat cel mai riguros normele FMI din оntreaga America Centrală. Prin privatizarea sectorului energetic şi practicarea unor preţuri foarte mari оn scopul obţinerii de profit corporatist, Nicaragua a ajuns „pe locul doi оn topul celor mai sărace state ale emisferei”[78].

Magazinele sunt pline, copii cerşesc pe străzile din Managua, iar bogăţia se оmparte оntre investitorii americani şi „elita corporatistă din Nicaragua”[79].

Оn Bolivia оnsă, privatizarea resurselor de apă către compania Bechtel, „un bun exemplu al globalizării reale”[80], a оntвlnit o amplă opoziţie populară care, sprijinită de militanţi de pe оntreaga planetă, a obţinut оntoarcerea procesului. „Aceasta este adevarata globalizare realizată de către popor, aşa că, prin urmare, se numeşte antiglobalizare”[81].



edu 2018 год. Все права принадлежат их авторам! Главная